Приветствую Вас, Гость! Регистрация RSS

Академия наук

Пятница, 28.07.2017
Главная » Статьи » Сортировка материалов по секциям » Юридичесике науки

Уголовное право и криминология; уголовно-исполнительное право

Adoptarea Legii nr.106/2016: implicații juridico-penale

Autorul: Stati Vitalie Anatol, doctor în drept, conferențiar universitar la Departamentul Drept penal al Universității de Stat din Moldova (mun. Chișinău, Republica Moldova)

 

1. La 26.05.2016, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative [1] (în continuare – Legea nr.106/2016). Inter alia, conform acestei legi, Codul penal, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002 [2] (în continuare – CP RM), a fost modificat şi completat după cum urmează:

1) în articolul 311: titlul a fost modificat astfel: „Articolul 311. Denunţarea falsă sau plângerea falsă”; la alineatul (1), după cuvintele „unei infracţiuni,” au fost introduse cuvintele „sau plângerea cu bună ştiinţă falsă despre săvârşirea unei infracţiuni,”;

2) la articolul 312 alineatul (1), cuvintele „urmăririi penale sau judecării cauzei în instanţa de judecată naţională ori” au fost substituite cu cuvintele „procesului civil, procesului penal, procesului contravenţional sau în instanţa de judecată”;

3) la articolul 314 alineatul (1), cuvintele „urmăririi penale ori judecării cauzei în instanţa de judecată naţională sau internaţională” au fost substituite cu cuvintele „procesului civil, procesului penal, procesului contravenţional sau în instanţa de judecată internaţională”.

În Nota informativă la proiectul care se află la baza Legii nr.106/2016, sunt expuse raționamentele de efectuare a unor asemenea remanieri legislative: „Prezentul proiect de lege a fost elaborat în scopul înlăturării unor deficiențe conceptuale la definirea unor noțiuni, al introducerii răspunderii penale pentru plângerea intenționată falsă, al incriminării depunerii declarațiilor mincinoase, a concluziei false sau a traducerii ori interpretării incorecte în orice fază a procesului penal, a procesului contravențional sau a procesului civil, precum și reieșind din necesitatea aducerii în concordanță a unor prevederi din Codul penal cu prevederile Codului de procedură penală” [3].

În continuare, vom încerca să stabilim implicațiile juridico-penale ale amendamentelor operate în Codul penal, consemnate mai sus.

2. Întâi de toate, ne vom referi la modificarea și completarea art.311 CP RM. Amintim că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.106/2016, denumirea și dispoziția alineatului (1) al acestui articol au avut următorul conținut:

„Articolul 311. Denunţarea falsă

(1) Denunţarea cu bună ştiinţă falsă în scopul de a-l învinui pe cineva de săvârşirea unei infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală”.

Inițial – înainte de modificarea art.311 CP RM prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008 [4] – denumirea și dispoziția alineatului (1) art.311 CP RM au avut următorul conținut:

„Articolul 311. Denunţarea calomnioasă

(1) Denunţarea calomnioasă, cu bună ştiinţă, falsă în scopul de a-l învinui pe cineva de săvârşirea unei infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală”.

În comparație cu varianta art.311 CP RM dinainte de intrarea în vigoare a Legii nr.106/2016, cea de după intrarea în vigoare a legii în cauză presupune lărgirea sferei de aplicare a acestui articol.

În legătură cu aceasta, în Nota informativă la proiectul care se află la baza Legii nr.106/2016, se arată: „Reieșind din prevederile art.262 din Codul de procedură penală, legiuitorul acordă sensuri distincte denunțului și plângerii, definind fiecare act de sesizare în mod diferit. Astfel, sub incidența legii penale cad doar denunțurile cu bună știință false, nu și plângerile cu bună știință false. Din aceste considerente, s-a propus incriminarea plângerii cu bună știință false” [3].

Într-adevăr, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.106/2016, obiectul imaterial al infracţiunii specificate la alin.(1) art.311 CP RM îl reprezenta denunţul fals care conţinea învinuirea mincinoasă de săvârşire a unei infracţiuni ușoare sau mai puțin grave. Respectiv, obiectul imaterial al infracțiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.311 CP RM îl constituia denunţul fals care conţinea învinuirea mincinoasă de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. În acest context, nu putem fi de acord cu punctul de vedere exprimat de A.Borodac vis-a-vis de infracțiunile specificate la art.311 CP RM: „Prin „denunțare calomnioasă” se înțelege învinuirea calomnioasă făcută prin denunț sau plângere (sublinierea ne apaține – n.a.), cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către cineva (adică de o anumită persoană)” [5, p.469]. O astfel de interpretare nu rezultă din prevederile art.311 CP RM. Această concluzie o confirmă chiar adoptarea Legii nr.106/2016.

În general, potrivit alin.(1) art.262 din Codul de procedură penală, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003 [6], organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvârşirea sau pregătirea pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal prin: 1) plângere; 2) denunţ; 3) autodenunţ; 4) depistarea infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de urmărire penală.

Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.106/2016, plângerea nu putea să reprezinte obiectul imaterial al infracţiunilor specificate la art.311 CP RM. Cu această ocazie, este de menționat: în corespundere cu art.263 din Codul de procedură penală, plângerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune (alin.(1)); denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni (alin.(2)).

În cazul denunțului fals, caracterul mincinos derivă în mod direct fie din împrejurarea că fapta nu există, fie că ea nu a fost săvârşită de cel împotriva căruia se depune denunţul. În ipoteza plângerii false, caracterul mincinos derivă în mod direct fie din împrejurarea că prejudiciul nu a fost cauzat în genere, fie că acesta a fost cauzat, însă nu printr-o infracțiune.

De asemenea, putem observa că autorul plângerii false este persoana care pretinde că ar fi victima infracțiunii sesizate. Din alin.(6) art.263 din Codul de procedură penală aflăm că plângerea poate fi făcută şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Într-o asemenea ipoteză, autorul plângerii pretinde că celelalt soț sau părintele (părinții) ar fi victima (victimele) infracțiunii sesizate.

În contrast, în cazul denunțului fals, autorul acestuia poate fi, după caz: 1) victima infracțiunii sesizate sau altă persoană care posedă informaţii cu privire la vreo circumstanţă vizând infracțiunea sesizată (în situația în care caracterul mincinos al denunțului derivă în mod direct din împrejurarea că fapta nu a fost săvârşită de cel împotriva căruia se depune denunţul); 2) persoana care pretinde că ar fi victima infracțiunii sesizate sau altă persoană care pretinde că posedă informaţii cu privire la vreo circumstanţă vizând infracțiunea sesizată (în cazul în care caracterul mincinos al denunțului derivă în mod direct din împrejurarea că fapta nu există).

În afară de aceasta, așa cum reiese din dispoziția alin.(1) art.311 CP RM, denunțul fals conține învinuirea adusă cuiva (și anume – persoanei denunțate) în săvârșirea unei infracțiuni. În opoziție, plângerea falsă este in rem, nu in personam. Aceasta întrucât vizează o faptă, nu o persoană.

Pe cale de consecință, în ipoteza depunerii unui denunț fals, atestăm prezența victimei infracţiunilor specificate la art.311 CP RM: persoana învinuită fals de săvârşirea unei infracţiuni. În contrast, în situația depunerii unei plângeri false, victima lipsește.

După această notă de clarificare, precizăm că, la fel ca și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.106/2016, autodenunţul sau depistarea infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de urmărire penală nu pot să reprezinte obiectul imaterial al infracţiunilor prevăzute la art.311 CP RM. Nu poate constitui acest obiect nici declaraţia sau alte informaţii (cu excepția denunțului sau a plângerii) ce oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, specificate la art.1661 CP RM, în accepțiunea alin.(41) art.262 din Codul de procedură penală. De asemenea, nu poate constitui obiectul imaterial al infracţiunilor prevăzute la art.311 CP RM avertizarea de integritate falsă în accepțiunea pct.2 din Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind avertizorii de integritate, nr.707 din 09.09.2013 [7].

Așadar, dintre toate actele de sesizare, doar denunțul și plângerea au fost selectate de către legiuitor pentru a caracteriza obiectul imaterial al infracțiunilor prevăzute la art.311 CP RM.

Adoptarea Legii nr.106/2015 are implicații juridico-penale nu doar asupra obiectului imaterial și a victimei infracțiunilor specificate la art.311 CP RM. Sub aspectul laturii obiective a acestor infracțiuni, menționăm că fapta prejudiciabilă nu mai constă doar în acţiunea de denunţare falsă făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală. După intrarea în vigoare a Legii nr.106/2016, fapta prejudiciabilă a infracțiunilor analizate presupune două modalități normative cu caracter alternativ: 1) denunţarea falsă făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală; 2) plângerea falsă despre săvârşirea unei infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală.

Din perspectiva laturii subiective a infracțiunilor prevăzute la art.311 CP RM, atestăm un scop special doar în prezența primei dintre modalitățile normative sus-menționate: scopul de a-l învinui pe cineva de săvârşirea unei infracţiuni ușoare sau mai puțin grave (în cazul infracţiunii specificate la alin.(1) art.311 CP RM); scopul de a-l învinui pe cineva de săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave (în ipoteza infracțiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.311 CP RM). Nu atestăm un scop special în prezența modalității normative de plângere falsă despre săvârşirea unei infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală.

3. În altă ordine de idei, ne vom referi la amendamentele operate în alin.(1) art.312 și alin.(1) art.314 CP RM prin Legea nr.106/2016.

Amintim că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.106/2016, dispozițiile acestor norme aveau următorul conținut: „Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a declaraţiei mincinoase de către martor sau partea vătămată, a concluziei false de către specialist sau expert, a traducerii sau a interpretării incorecte de către traducător sau interpret, dacă această acţiune a fost săvârşită în cadrul urmăririi penale sau judecării cauzei în instanţa de judecată naţională ori internațională” (alin.(1) art.312 CP RM); „Determinarea, prin constrângere sau prin promisiune, prin oferire sau dare de bunuri, servicii ori de alte avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, a martorului sau a părţii vătămate la depunerea de declaraţii mincinoase, a expertului la formularea de concluzii sau declaraţii false, a interpretului sau a traducătorului la efectuarea de interpretări sau traduceri incorecte, precum şi la eschivarea de la depunerea declaraţiilor, de la formularea concluziilor sau declaraţiilor, de la efectuarea interpretărilor sau traducerilor, în cadrul urmăririi penale ori judecării cauzei în instanţa de judecată naţională sau internaţională” (alin.(1) art.314 CP RM).

În Nota informativă la proiectul care se află la baza Legii nr.106/2016, sunt prezentate următoarele argumente în sprijinul acestor amendamente: „Odată cu intrarea în vigoare la 27.12.2012 a Legii nr.66 din 05.04.2012 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, procesul penal se consideră început din momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni... Analiza cauzelor și proceselor penale indică existența cazurilor de clasare a acestora din motivul că, deși au fost prezentate declarații false, aceasta a avut loc în afara urmăririi penale, la faza examinării actului de sesizare în cadrul procesului penal. O situație similară este constatată în cazul procesului contravențional” [3]. În legătură cu extinderea acțiunii art.312 și 314 CP RM asupra procesului civil, în aceeați notă informativă se arată: „Și în cadrul acestui proces pot fi citați martori, desemnați experți, traducători sau interpreți. Or, conform alin.(2) art.136 din Codul de procedură civilă, pentru depoziții false făcute cu bună știință, martorul răspunde în conformitate cu legislația penală. Mai mult, potrivit alin.(3) art.199 din Codul preciat, președintele ședinței îl avertizează pe interpret asupra răspunderii ce o poartă, în conformitate cu legislația penală, în caz de traducere intenționată greșită. În conformitate cu art.210 din Codul de procedură civilă, președintele ședinței îl somează pe expert că va purta răspundere penală în cazul depunerii cu bună știință a unui raport de expertiză fals” [3].

Din cele menționate supra, deducem că, până la intrarea în vigoare a Legii nr.106/2016, art.312 și 314 CP RM erau funcționale doar la două dintre fazele procesului penal: urmărirea penală și judecarea cauzei. După intrarea în vigoare a acestei legi, art.312 și 314 CP RM sunt funcționale la oricare dintre fazele procesului penal. În plus, aceste două articole și-au extins sfera de aplicare asupra procesului contravențional și a procesului civil.

4. În finalul acestui studiu, nu putem trece cu vederea intenția de a opera amendamente în art.313 CP RM. In concreto, în proiectul care se află la baza Legii nr.106/2016, la pct.3 art.1, se menționează: „La articolul 313, cuvintele „urmăririi penale sau al cercetării judecătorești” se substituie cu cuvintele „procesului civil, procesului penal sau procesului contravențional” [8]. Însă, această intenție nu și-a găsit realizarea: prin Legea nr.106/2016, art.313 CP RM nu a fost supus niciunei modificări sau completări.

Cel mai probabil, explicația unei asemenea schimbări de atitudine constă în următoarele: de lege lata, cadrul cercetării judecătoreşti, în calitate de ambianţă a infracţiunii prevăzute la art.313 CP RM, se referă la un proces penal, civil sau contravenţional. De exemplu, în cazul unui proces penal, cercetarea judecătorească urmează părţii pregătitoare a şedinţei de judecată şi se desfăşoară înainte de dezbaterile judiciare. Într-un proces contravenţional, ordinea de desfăşurare este, în principiu, aceeaşi. Într-un proces civil, cercetarea probelor se face în conformitate cu normele Capitolului XV „Dezbaterile judiciare” din Titlul II din Codul de procedură civilă, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 30.05.2003 [9]. O asemenea interpretare este sprijinită în doctrina dreptului penal [10, p.505; 11, p.687; 12, p.714; 13, p.753]. În aceste condiții, amendamentele pentru art.313 CP RM, propuse în proiectul care se află la baza Legii nr.106/2016, sunt, pur și simplu, inutile.

 

Bibliografie:

1. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.169-183.

2. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129.

3. Notă informativă la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Disponibil: http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3063/language/ro-RO/Default.aspx

4. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44.

5. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială. Chișinău: Tipografia Centrală, 2004, 622 p.

6. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110.

7. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.198-204.

8. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative. – Disponibil: http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3063/language/ro-RO/Default.aspx

9. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.111-115.

10. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. et al. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău: Cartier, 2005, 656 p.

11. Barbăneagră A., Alecu Gh., Berliba V. et al. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu (Adnotat cu jurisprudenţa  CEDO şi a instanţelor naţionale). Chişinău: Sarmis, 2009, 860 p.

12. Brînza S., Stati V. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Tipografia Centrală, 2011, 1324 p.

13. Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Tipografia Centrală, 2015, 1300 p.

Категория: Юридичесике науки | Добавил: Administrator (23.11.2016)
Просмотров: 182 | Рейтинг: 5.0/1
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]